Virtualia XIII – mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi

când uşa Virtualiei XIII se închide, fereastra Virtualiei XIV se deschide…

 

Cristina şi Mariana au luat toate cuvintele emoţionante despre Virtualia XIII, iar Vlad, toată paleta de culori din toamna la Iaşi…

Mie mi-au rămas mulţumirile pentru cei care au venit de departe – Bacău, Bucureşti, Buzău, Cluj, Suceava – pentru câteva ore de poezie, pentru ieşenii de aproape, pentru domnul Grumăzescu, gazda perfectă a unui cenaclu literar, pentru prietenii mei din ultimul rând al sălii, care au avut răbdarea de a sta până la final, pentru doamna Măriuca de la Editura PIM şi cuvintele ei: Virtualia e urgenţă, până mâine dimineaţă să fie gata!, mulţumiri pentru toti cei care au participat la selecţia de texte pentru antologie şi mulţumiri pentru cei selectaţi, mulţumiri pentru echipa de la TeleM pentru reportajul realizat la cenaclu, lui Gabi Rotaru pentru înlesnire, dacă nu era el, nu pupam noi ştirile de la ora 18!

Mi-au mai rămas şi câteva mirări, întrebări retorice şi ceva mai multă experienţă pentru următoarea ediţie a Virtualiei.

*

Luni, 17 octombrie 2011, la TeleM, la ştirile de la ora 18, a fost un reportaj despre Cenaclul Virtualia

http://www.telem.ro/telem/local/38058-video-scriitorii-cenaclului-virtualia-s-au-reintalnit.html

*
Mulţumesc şi Celui de Sus, în speranţa de a-mi mai da ceva timp şi pentru celalalte ediţii ale Virtualiei, câte or mai încăpea în lume…

*
Vă mulţumesc, încă o dată, tuturor!

Fotografii – Adrian Agheorghesei

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.