Cronica Virtualia 7

Ediţia a VI-a a Cenaclului Virtualia a avut loc pe 16 decembrie 2006, în sala „Pod Pogor-Fiul” a Casei Pogor din Iaşi. Cenaclul a fost deschis de dl. Liviu Apetroaie, gazdă şi moderator al Virtualiei.

A urmat prezentarea expoziţiei de fotografie, intitulată „Vineri” a Deliei Spătăreanu din Iaşi. Delia a surprins prin tinereţe şi talent, precum şi prin fluiditatea expunerii sale.

Volumele de versuri şi proză, anunţate în afiş, au fost prezentate de Florian Silişteanu, Maria Prochipiuc, Alina Manole şi Liviu Apetroaie:

Geta Adam – „Mimetic” – Editura Brumar, 2006
Daniela Luca – „Întâlnire în alb”, poezie, Editura Sitech, 2006
Camelia Petre – „Mareea sufletului”, poezie, Editura Anamarol, 2006
Silvia Van – „Obsesia iubirii”, poezie, Editura Societatea Scriitorilor Militari, 2006
Maria Gold – „Jurnalul meu de măritată”, proză, Editura SemnE, 2006
Bogdan Groza – „Pasărea din tâmple”, poezie, Editura Grinta, 2006
Aleksandar Stoicovici – „Înger modern”, poezie, Editura CD Press, 2006
Tristan – „Clepsidra cu paşi” – proză, Editura ForYou, 2006
Florian Silişteanu – „fratele meu, dumnezeu”, poezie, Editura SemnE, 2006

Prezentările volumelor şi ale autorilor s-au continuat cu recitarea de poezii sau citirea unor scurte fragmente din cărţi.

Despre Ieromonah Ghelasie Gheorghe şi cărţile sale au vorbit directorul Editurii Platytera, Florin Caragiu (Bucureşti) şi Prof. Gh. Mustaţă de la Universitatea Iaşi.

Prietenii şi colegii prezenţi în sală (peste 70 de persoane) au fost încântaţi de vocile şi chitarele Ramonei Secrieru (Bistriţa), ale Magilor Diana şi Dan Mitruţ (Bacău)şi lui Şerban Axinte (Iaşi).

Înainte de încheierea primei părţi a Cenaclului, a fost chemat pe scenă Andrei, cel de al doilea copil adoptat al Virtualiei (primul fiind Ioana, acum doi ani…). Astfel, publicul a aflat cine este Andrei, care e talentul său şi cât de frumos poate vorbi un copil de 14 ani, „alungat de poliţie” pentru că „stă pe scările din pasaj şi pictează pietre de râu”. Mai multe detalii despre Omul_cu_Pietrele aici.

Înainte de pauză, moderatorii au prezentat volumul de cenaclu „Virtualia 5”, volum care a reunit texte citite atât la ediţia de anul trecut, cât şi de la cea de anul acesta.


Apoi, s-a citit poezie, s-au cântat colinde, Moş Crăciun şi Spiriduşul au împărţit cadouri…

Seara s-a continuat până târziu în noapte la restaurantul Majestic, apoi până prea devreme în dimineaţă, prin târgul Ieşilor.

Mulţumiri şi consideraţie tuturor participanţilor la cenaclu, precum şi celor fără de care această ediţie şi volumul „Virtualia 5” nu ar fi fiinţat:

Ioana Coşereanu, coordonator Virtualia Iaşi
Liviu Apetroaie, coordonator Virtualia Iaşi

Florina Daniela Bordieanu (Bacău)
Maria Gold (SUA)
Luminiţa Suse (Canada)
Dan Tristian (Tg. Jiu)
Vlad Turburea (Bucureşti)

precum şi reporterilor

de la Radio Iaşi (unde s-a înregistrat în totalitate cenaclul)

Cristinel Popa (Jurnalul Naţional)
Alexandru Tuţa (Giurgiu)

precum şi partenerilor media:

Radio Lynx Bucureşti
Honestas Studio TV Chişinău
Bookaholics
Editura Platytera Bucureşti
Paper Ants
Hermeneia.com
Poezie.ro
Europeea.ro
Poesis
Shadowlands

Începând de la această ediţie, Cenaclul Virtualia aparţine în exclusivitate Muzeului Literaturii Române Iaşi şi Casei Pogor din Iaşi.

Cenaclul Virtualia îşi închide acum porţile şi vă invită să le deschideţi din nou peste un an, tot în Podul Casei Pogor din Iaşi.

Sărbători fericite! La mulţi ani!

Reclame

Un comentariu

  1. noiembrie 17, 2009 la 8:24 pm

    […] nu apartine niciunei categorii.despre Virtualia 7 am scris pe blogul Virtualiei. ce n-am scris acolo:   despre cate zile mi-a mancat din viata despre cate nopti despre cine […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: