Arhetipul şi iluzia

călătorul îşi numără urmele
întors spre un trecut mut
dezlegat de umbre şi iele
zidind la temelia singurătăţii
trupul de Ană al dorinţei

decupez din zăpadă o noapte de suflet

departe lupii muşcă din lună
într-o conjurare demonică a răspântiilor
tămăduind cerul de carnea unei femei
zavorâtă între ape

se zice că atunci visele se pot fura

cercul se închide
fără să-i fi cunoscut vreodată deschisul
sfinţii adorm blajini în icoane
izvoarele îsi sapă în stâncă albii din prea mult dor

cine ar fi crezut că şi poveştile pot fi lovite de fulger

ascund lumina sub obroc
clopotul îngână păsări pe limba tunetului
îmbrăţişând brazii până la verde
seminţele se-nchipuiesc muguri
alergăm la marginea tainei
nu mai avem chip nici aripă
sângele ne mângâie ochii
într-o tânguire tăcută
la porţile ceţii

Anunțuri